Ultima duminică a lunii martie aduce cu sine schimbarea de la ora de iarnă la cea de vară. Ceasul se dă înainte cu o oră pe 29 martie (în noaptea de sâmbătă spre duminică), iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Ziua de 29 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore din această cauză. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene.
Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895, potrivit descopera.ro. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.