Miercuri, 25 februarie, de la ora 22:00, E! va difuza Fashion Police: Premiile Oscar 2015, o ediție dedicată acestei ceremonii, în care Kelly Osbourne, Giuliana Rancic, Kathy Griffin și Brad Goreski vor analiza, în stilul caracteristic, ținutele alese de vedete pe covorul roșu al Oscarurilor și vor evidenția momentele bune, mai puțin bune sau chiar oribile ale serii.
Premiile Academiei Americane de Film și-au desemnat câștigătorii duminică, 22 februarie! Filmul Birdman, actorii Julianne Moore și Eddie Redmayne sunt marii câștigători ai serii. Cât despre ținutele care au defilat pe covorul roșu, vom da cuvântul juriului emisiunii Fashion Police, pentru a afla, în ediția specială dedicată Oscarurilor, care dintre apariții au fost cele mai reușite sau mai puțin inspirate. De la rochia verde Elie Saab purtată de Emma Stone, până la creația surprinzătoare Louis Vuitton aleasă de Nicole Kidman, vom afla părerea avizată a specialiștilor despre alegerile celebrităților.
Nu rata nici interviul cu Kelly Osbourne, Giuliana Rancic și Brad Goreski din editia de martie a revistei Unica!