Pentru a convinge fumătorii de cât de nociv este fumatul, instituţiile de sănătate de la nivel mondial au realizat, cu precădere în ultimul timp, campanii publicitare…
…dintre cele mai explicite, violente şi nu de puţine ori de-a dreptul şocante.
De la imagini şi mesaje terifiante, la printuri cu aluzie pornografică sau scenarii violente, reclamele împotriva tutunului nu au speriat doar fumătorii.
Urmăreşte cinci dintre cele mai terifiante reclame anti-fumat de până acum.
Înregistrarea unui pacient care moare
Diagnosticat cu cancer de gât, lui Anthony Hicks îi sunt extirpate laringele, dar medicii descoperă că are şi cancer la plămâni.
Mărturia unui pacient de pe patul de spital, care speră să îşi vadă fiica pe care o aşteaptă să vină în vizită pe 13 decembrie, a devenit o campanie publicitară de amploare în Marea Britanie.
Înregistrarea este făcută de către chiar pacient cu 10 zile înainte să moară şi postată de către fiica acestuia.
O mamă îşi abandonează copilul
Reclama nu conţine nicio tentă de violenţă sau agresivitate vizuală, dar a reuşit să impresioneze esenţial publicul prin mesajul său extrem de emoţionat.
Un băieţel este abandonat de mama lui într-un mall aglomerat. După ce o caută cu privirea minute în şir, copilul realizează că şi-a pierdut mama şi începe să plângă.
Cum arată cancerul de gură
Lansată în 2006 şi difuzată pe posturile TV australiene, campania publicitară realizată de Asociaţia Quit Victoria a îngrozit publicul fără excepţie.
O fumătoare diagnosticată cu cancer de gură vorbeşte despre terapia pe care o urmează. Asta nu ar fi prea impresionant, dacă personajul nu ar arăta ca un zombie.
Artera
Intitulată „Artera”, reclama TV produsă de advertiserii australieni pentru campania „Renunţă Acum” a şocat prin caracterul explicit al mesajului publicitar.
În timp ce un fumător îţi aprinde o ţigară la aragaz, este redat întreg parcursul prin care fumul invadează plămânii, prin aortă – artera care transportă sângele de la inimă către toate organele -, care este expusă pe o masă de laborator.
Cancerul esofagian invadează aorta.
Marie
După ani la rând în care s-a bucurat de senzaţia de a ţine ţigara între degete, Marie rămâne cu un singur deget la ambele mâini şi sechele pe viaţă, după 20 de amputări repetate.