Colorate, dar stilate: vedetele la Premiile BAFTA

.
Premiile BAFTA, cele mai prestigioase distincţii din cinematografia britanică, au fost ocazia cea mai potrivită ca vedetele să-şi etaleze ţinutele. Colorate, dar stilate, aşa au arătat anul acesta!

Amy Adams a fost una dintre puţinele vedete care au mizat pe alb la premiile BAFTA, însă alegerea ei a fost deosebit de inspirată, printre atâtea ţinute colorate. Actriţa a purtat o rochie Lanvin, realizată pe comandă pentru ea, care nu numai că i-a subliniat supleţea trupului, dar a ieşit în evidenţă şi prin combinarea elementelor clasice şi moderne într-un tot unitar.

Amy-Adams-BAFTA-2015

Julianne Moore a arătat fabulos în creaţia Tom Ford. Ideea de a amesteca materiale preţioase, de aceeaşi culoare, a fost apreciată de criticii de modă, iar şarmul actriţei a sporit frumuseţea ţinutei.

Julianne-Moore-BAFTA-2015

Rochia Prada, de culoare galben-canar, a transformat-o pe Léa Seydoux în vedeta premiilor BAFTA. Solară şi expansivă, culoarea a adus-o în centrul atenţiei, iar croiala îndrăzneaţă, la care s-au adăugat o coafură şi un machiaj impecabil, au făcut din vedetă una dintre cele elegante apariţii.

Léa-Seydoux-BAFTA-2015

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton