Smoothie-ul care îți scade tensiunea arterială

.
Tensiunea arterială poate fi ținută sub control și cu ajutorul unor remedii naturiste. Îți propunem un smoothie despre care cercetătorii susțin că ajută la scăderea hipertensiunii.

Afinele sunt fructe bogate în antioxidanți, care îți protejează sănătatea și chiar îți țin tensiunea arterială sub control, potrivit unor cercetări recente. Un studiu publicat în „Jurnalul Academiei de Nutriție și Dietă” a arătat că femeile aflate la menopauză, care au consumat afine congelate timp de opt săptămâni, au observat o scădere importantă a tensiunii sistolice și diastolice.

Într-un alt sutdiu, șoarecii care aveau o dietă bogată în grăsimi, dar care au fost hrăniți cu afine congelate, aveau o tensiune mai mică decât cei care mâncau același lucru, dar fără afine.

Cercetătorii susțin că acest lucru se datorează flavonoidelor, care au și capacitatea de a reduce inflamația și producția de oxid nitric.

Cum prepari un smoothie care îți scade tensiunea

Nu trebuie să consumi multe afine, pentru a te bucura de beneficiile lor. Este suficient să le incluzi într-un smoothie sănătos, pe care să îl consumi o dată pe zi. Pentru o porție, ai nevoie de jumătate de cană de afine congelate, o banană mică, jumătate de cană de iaurt degresat și jumătate de cană de frunze de baby spanac. Amestecă toate ingredientele în blender și consumă jumătate din smoothie la micul-dejun, iar restul după-amiază.

Sursa foto: Shutterstock.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton