Ajungi acasă şi constaţi că ai făcut de două ori mai multe cumpărături decât ţi-ai propus? Există două explicaţii: frenezia lui decembrie, o lună-campioană la numărul de mese festive şi de cadouri, şi “capcanele” care ţi se întind în magazine, ca să cheltuieşti cât mai mult. Noi îţi spunem cum să le ocoleşti.
Chiar şi comercianţii care au tras barca pe uscat tot anul au acum şansa să iasă pe profit. Îi ajutăm şi noi, dar se ajută şi singuri, prin trucuri de marketing menite să ne facă să cumpărăm – practic fără să ne prindem – mai mult decât am avea nevoie.
Căruciorul mare-mare
Un cunoscut lanţ de magazine a făcut rocada cărucioarelor: dacă, iniţial, clienţii aveau la dispoziţie cărucioare mici, uşor de manevrat, iar personalul folosea, pentru aprovizionare, cărucioare foarte mari, situaţia s-a inversat: cumpărătorii trebuie să facă slalom printre rafturi ţinând sub control ditamai cărucioarele, pe care, speră comerciantul, vor fi tentaţi să le umple cât mai bine.