„Femeia Anului 2014”: actriţa Tilda Swinton

.
Revista "GQ" a desemnat "Femeia Anului 2014" în persoana actriţei Tilda Swinton, alegere neaşteptată pentru toată lumea.

Editorii prestigioasei reviste au ţinut cont de realizările actriţei Tilda Swinton în 2014, deloc puţine: a jucat în trei filme (The Grand Budapest Hotel, Only Lovers Left Alive si Snowpiercer) şi a devenit imaginea brand-ului Nars Cosmetics.

tilda-swinton-femeia-anului-2014 1

Ba mai mult, Tilda Swinton a intrat în atenţia designerilor cu alegerile ei vestimentare deosebit de îndrăzneţe, care i-au întărit imaginea de fashion icon androgin. Uşor extravagantă, nou desemnata „Femeia Anului 2014” are curajul de a-şi asuma outfituri neobişnuite, bazate pe tăieturi masculine, care însă îi accentuează feminitatea.

tilda-swinton-femeia-anului-2014 2

Dincolo de strălucirea pe care o emană pe covorul roşu, Tilda Swinton duce o viaţă obişnuită în zona rurală a Scoției. „Atunci când sunt acasă duc o viață foarte simplă. Nu am nici măcar un televizor. Viața este foarte simplă și ieftină în Scoția. De asemenea, nici nu petrec prea mult timp în fața oglinzii. Dacă arăt bine se datorează genelor bune, faptului că trăiesc la țară, în Scoția și pentru că nu mă machiez când nu este absolut necesar. Cât despre haine, port ce am chef să port, dar am noroc să am niște prietene designer că-mi asigură o garderobă pentru evenimentele publice la care trebuie să particip”, a povestit ea într-un interviu actrița laureată a premiului Oscar.

tilda-swinton-femeia-anului-2014 3

„Când sunt acasă însă, mă transform complet. În ultima perioadă m-am îmbrăcat cu lucruri care i-au rămas mici fiului meu — pot să fac asta pentru că el e mai înalt decât mine. Iar atunci când gătesc folosesc legumele pe care le cultiv și ouăle de la găinile mele. Pot să gătesc și mâncăruri mai sofisticate, dar prefer felurile tradiționale scoțiene”, a mai susținut ea. Unul dintre preparatele ei favorite este „haggis”, o mâncare scoţiană ce conţine măruntaie de oaie, fulgi de ovăz şi condimente, toate fierte într-un sac „confecţionat” din stomacul animalului.

tilda-swinton-femeia-anului-2014 4

 

Toată lumea este de acord că alegerea actriţei Tilda Swinton drept „Femeia Anului 2014” este una neobişnuită, însă meritele ei sunt incontestabile.

(Sursa foto: Hepta, Pinterest)

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton