5 alimente pe care să nu le păstrezi niciodată în frigider

.
Chiar dacă ai impresia că frigiderul este cel mai bun loc unde alimentele tale pot fi păstrate, există câteva pe care specialiştii în nutriţie ne interzic să le depozităm la rece.

Cartofii nu trebuie să-i păstrezi la frigider pentru că îşi vor modifica compoziţia, transformând mai repede amidonul în zahăr. Cel mai indicat mod de păstrare este într-o pungă de hârtie, lăsând astfel tuberculii să respire şi astfel ei vor putrezi mai greu. Locul ideal de depozitare este o cămară întunecată şi răcoroasă.

Pâinea este şi ea un aliment pentru care frigiderul nu este indicat, pentru că se va usca foarte repede. Totuşi, dacă trebuie să o ţii mai multe zile, alege congelatorul şi ai grijă ca aceasta să fie împachetată ca să îşi reţină umezeala. Când este scoasă din frigider, ar trebui să fie lăsată să se decongeleze treptat şi complet înainte să fie consumată.

Busuiocul se ofileşte mai repede dacă este ţinut în frigider şi va absorbi şi mirosurile tuturor celorlalte alimente din jur. Pentru câteva zile, el poate fi ţinut într-un pahar cu apă proaspătă, iar adcă vrei să-l păstrezi mai mult timp, poţi să-l fierbi si apoi să-l congelezi.

Frigiderul nu este recomandat nici pentru uleiul de măsline. Acesta ar trebui să fie depozitat într-un loc răcoros şi întunecat, unde se va condensa şi va avea o consistenţă mai tare, aproape ca de unt.

Nu este nevoie ca mierea să fie păstrată în frigider – îşi va menţine practic pentru totdeauna gustul şi calitatea dacă stă într-un recipient etanş. În plus, mierea ţinută în frigider se poate cristaliza.

(Sursa foto: Northfoto)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton