Iertarea e calea spre fericire

Povestea mea este destul de simpla… totul a inceput cu o zi minunata de primavara… o zi magica… in care soarele stralucea mare pe cer, pasarelele cantau de zor, copaceii isi deschideau floricelele proaspat inmugurite pentru a se bucura de razele mangaietoare ale soarelui, veveritele topaiau zlobii prin parc, iar natura incerca usor, usor sa reinvie ajutata fiind de toate vietuitoarele. Intr-o zi de basm ca aceasta, am decis sa ies din casa… sa simt pe propria piele razele benefice si revigorante ale soarelui magnific si sa respir aerul acela primavaratic. Simteam cum toate se contopesc pentru a forma un intreg… intreg in care eram inclusa si eu. Ce mai!? Un vis! Si uite asa m-am hotarat sa ma asez pe o bancuta si sa-mi pun gandurile cap la cap… erau multe… incurcate… incalcite… apasatoare… si dureroase. Aflasem, chiar de la iubitul meu, ca nu cu mult timp in urma… m-a inselat. Normal, ce altceva putea face? Insa lucrul care m-a bucurat atunci, in momentul destainuirii, a fost sinceritatea lui… mi-a povestit totul cu lux de amanunte… chiar daca prea multe explicatii eu nu i-am cerut. Relatia noastra dura de aproape doi ani…si pot spune, sicer, ca acei doi ani au fost cei mai frumosi din viata mea… iar intr-o zi de iarna foarte friguroasa am primit un telefon…”In cinci minute sunt la tine! Te iubesc mult! Pa, pa!” -„Ok…te astept…dar…”.si am ramas cu vorbele pe limba caci in telefon se auzea deja ton de ocupat… inchisese… L-am asteptat cu sufletul la gura, gandindu-ma la tot ce e mai rau… dar niciun moment nu mi-a trecut prin cap ceea ce avea sa urmeze. In fix cinci minute suna la usa… nerabdatoare si cu oarece sfiala i-am deschis si l-am poftit inauntru. Era… schimbat… suparat… macinat de ceva… nu l-am agasat cu intrebarile… am asteptat, uitandu-ma mereu in ochii lui, sa spuna tot ce avea de spus si practic, motivul pentru care venise. A inceput direct…”Te iubesc mult…” si deja parca am stiut ce va urma…”…dar …am facut o mare greseala. Am incercat sa te inlocuiesc cu ceva, de fapt, cu cineva care… nu stiu… nu mai pot spune nimic… ma vei putea ierta oare?”. Uau! Ma uitam stupefiata la persoana din fata si nu-mi venea sa cred ca e el… cel pe care l-am iubit mai mult decat orice pe-acesta lume, cel pentru care as fi renuntat la tot… cel ce-mi spunea necontenit ca ma iubeste si ca nimeni in acesta lume nu mai e ca mine… cel alaturi de care visam necontenit la o familie… si uite ca… era el. Simteam parca cum toata lumea mea s-a spart in bucatele mici… infime… pe care nu le mai puteam aduna pentru a mai reconstrui tot ce-a fost odata. Mi-a fost greu… lacrimi… ura… nelamuriri… sute de intrebari fara raspuns… pana intr-o zi cand am decis sa-l sun… vroiam doar sa aflu „De ce?”. Si ne-am intalnit intr-o zi minunata de primavara… o zi magica… in care soarele stralucea mare pe cer parca numai pentru noi, pasarelele cantau de zor doar pentru noi, copaceii isi deschideau floricelele proaspat inmugurite pentru a se bucura de razele mangaietoare ale soarelui si pentru a le simti parfumul imbieror si proaspat tot noi iar veveritele zlobii parca dansau in jurul nostru pentru a intregi tot acest tablou de vis. Am vorbit… ne-am marturisit unul altuia diverse lucruri… si intr-un final am lamurit tot in favoarea nostra, bineinteles… pentru ca ne-am dat seama ca, indiferent de obstacolele care ne sunt puse in cale, nu vom putea nicicand renunta unul la altul. Acum ne iubim mai mult ca niciodata si ne bucuram de fiecare clipa pertecuta impreuna. Ma bucur ca am avut capacitatea de a discuta amiabil, intelegandu-ne unul altuia problemele si iertand… asa cum este normal intr-o relatie in care doi oameni responsabili si maturi (abia acum) se iubesc. Iertarea este drumul garantat spre fericire!
Povestea mea este destul de simpla… totul a inceput cu o zi minunata de primavara… o zi magica… in care soarele stralucea mare pe cer, pasarelele cantau de zor, copaceii isi deschideau floricelele proaspat inmugurite pentru a se bucura de razele mangaietoare ale soarelui, veveritele topaiau zlobii prin parc, iar natura incerca usor, usor sa reinvie ajutata fiind de toate vietuitoarele. Intr-o zi de basm ca aceasta, am decis sa ies din casa… sa simt pe propria piele razele benefice si revigorante ale soarelui magnific si sa respir aerul acela primavaratic. Simteam cum toate se contopesc pentru a forma un intreg… intreg in care eram inclusa si eu. Ce mai!? Un vis! Si uite asa m-am hotarat sa ma asez pe o bancuta si sa-mi pun gandurile cap la cap… erau multe… incurcate… incalcite… apasatoare… si dureroase. Aflasem, chiar de la iubitul meu, ca nu cu mult timp in urma… m-a inselat. Normal, ce altceva putea face? Insa lucrul care m-a bucurat atunci, in momentul destainuirii, a fost sinceritatea lui… mi-a povestit totul cu lux de amanunte… chiar daca prea multe explicatii eu nu i-am cerut. Relatia noastra dura de aproape doi ani…si pot spune, sicer, ca acei doi ani au fost cei mai frumosi din viata mea… iar intr-o zi de iarna foarte friguroasa am primit un telefon…”In cinci minute sunt la tine! Te iubesc mult! Pa, pa!” -„Ok…te astept…dar…”.si am ramas cu vorbele pe limba caci in telefon se auzea deja ton de ocupat… inchisese… L-am asteptat cu sufletul la gura, gandindu-ma la tot ce e mai rau… dar niciun moment nu mi-a trecut prin cap ceea ce avea sa urmeze. In fix cinci minute suna la usa… nerabdatoare si cu oarece sfiala i-am deschis si l-am poftit inauntru. Era… schimbat… suparat… macinat de ceva… nu l-am agasat cu intrebarile… am asteptat, uitandu-ma mereu in ochii lui, sa spuna tot ce avea de spus si practic, motivul pentru care venise. A inceput direct…”Te iubesc mult…” si deja parca am stiut ce va urma…”…dar …am facut o mare greseala. Am incercat sa te inlocuiesc cu ceva, de fapt, cu cineva care… nu stiu… nu mai pot spune nimic… ma vei putea ierta oare?”. Uau! Ma uitam stupefiata la persoana din fata si nu-mi venea sa cred ca e el… cel pe care l-am iubit mai mult decat orice pe-acesta lume, cel pentru care as fi renuntat la tot… cel ce-mi spunea necontenit ca ma iubeste si ca nimeni in acesta lume nu mai e ca mine… cel alaturi de care visam necontenit la o familie… si uite ca… era el. Simteam parca cum toata lumea mea s-a spart in bucatele mici… infime… pe care nu le mai puteam aduna pentru a mai reconstrui tot ce-a fost odata. Mi-a fost greu… lacrimi… ura… nelamuriri… sute de intrebari fara raspuns… pana intr-o zi cand am decis sa-l sun… vroiam doar sa aflu „De ce?”. Si ne-am intalnit intr-o zi minunata de primavara… o zi magica… in care soarele stralucea mare pe cer parca numai pentru noi, pasarelele cantau de zor doar pentru noi, copaceii isi deschideau floricelele proaspat inmugurite pentru a se bucura de razele mangaietoare ale soarelui si pentru a le simti parfumul imbieror si proaspat tot noi iar veveritele zlobii parca dansau in jurul nostru pentru a intregi tot acest tablou de vis. Am vorbit… ne-am marturisit unul altuia diverse lucruri… si intr-un final am lamurit tot in favoarea nostra, bineinteles… pentru ca ne-am dat seama ca, indiferent de obstacolele care ne sunt puse in cale, nu vom putea nicicand renunta unul la altul. Acum ne iubim mai mult ca niciodata si ne bucuram de fiecare clipa pertecuta impreuna. Ma bucur ca am avut capacitatea de a discuta amiabil, intelegandu-ne unul altuia problemele si iertand… asa cum este normal intr-o relatie in care doi oameni responsabili si maturi (abia acum) se iubesc. Iertarea este drumul garantat spre fericire!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Libertatea.ro

Mihai Bendeac era certat cu Gabriel Cotabiță. Actorul regretă: „Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru”

Fanatik

Exit Poll ora 17:00 – Alegeri Prezidențiale 2024, turul 1 pe surse! Bătălie colosală între Simion şi Lasconi: “Suntem la 1.000 voturi!” Rezultate contradictorii în numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA

GSP.ro

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia

Urmărește-ne pe Google News