Era putin trecut de miezul noptii si simteam ca mi se inchideau ochii in ciuda celor doi litri de cafea consumati in timpul zilei. Doar ce terminasem o traducere si singurul meu gand era sa ma arunc in patul de o persoana pozitionat foarte aproape de calculator. Efortul a fost minim. Am adormit imbracata. Atunci a inceput totul. Am inceput sa visez ceea ce visasem si cu ochii deschisi de cativa ani incoace. Se facea ca era vara, eram in Grecia, pe plaja. Stateam pe sezlong cu un cocktail in mana si cu o revista in cealalta. Ceva stralucea atat de tare si ma orbea ingrozitor. Nu era soarele. Era… verigheta de pe degetul meu. Da! Eram casatorita? Nu are rost sa va mai povestesc si despre casuta mea din Romania frumos pozitionata intr-o zona de munte, langa un lac sau despre cainele meu rasa husky pe care l-am botezat Oscar sau motanul meu persan Snowbell… Chiar cand sa ma scald in marea Egee suna ceva… era alarma mea de la telefon cu melodia celor de la Metallica „Nothing else matters”… M-am trezit brusc si m-am uitat la deget. Nu aveam verigheta… Mai e timp imi zic zambind… cobor din pat si ma uit pe fereastra… muntii disparusera! Din nou zambesc. Fericirea nu consta numai in lucruri materiale. Voi gasi resurse sa fac excursii la munte in fiecare an…Oscar? Snowbell? Nici urma de ei… A, da! Era un vis… dar mi-i doresc si-i voi avea la un moment dat. Sunt cateva ingrediente fara de care nu as supravietui: incredere, speranta si optimism. Intr-o zi voi razbate si voi realiza macar pe jumatate din ce mi-am propus… Pana atunci locuiesc cu parintii intr-un apartament de bloc dintr-un oras linistit, imi fac concediile pe litoralul romanesc, ma joc cu maidanezii din fata blocului si noaptea visez…
Era putin trecut de miezul noptii si simteam ca mi se inchideau ochii in ciuda celor doi litri de cafea consumati in timpul zilei. Doar ce terminasem o traducere si singurul meu gand era sa ma arunc in patul de o persoana pozitionat foarte aproape de calculator. Efortul a fost minim. Am adormit imbracata. Atunci a inceput totul. Am inceput sa visez ceea ce visasem si cu ochii deschisi de cativa ani incoace. Se facea ca era vara, eram in Grecia, pe plaja. Stateam pe sezlong cu un cocktail in mana si cu o revista in cealalta. Ceva stralucea atat de tare si ma orbea ingrozitor. Nu era soarele. Era… verigheta de pe degetul meu. Da! Eram casatorita? Nu are rost sa va mai povestesc si despre casuta mea din Romania frumos pozitionata intr-o zona de munte, langa un lac sau despre cainele meu rasa husky pe care l-am botezat Oscar sau motanul meu persan Snowbell… Chiar cand sa ma scald in marea Egee suna ceva… era alarma mea de la telefon cu melodia celor de la Metallica „Nothing else matters”… M-am trezit brusc si m-am uitat la deget. Nu aveam verigheta… Mai e timp imi zic zambind… cobor din pat si ma uit pe fereastra… muntii disparusera! Din nou zambesc. Fericirea nu consta numai in lucruri materiale. Voi gasi resurse sa fac excursii la munte in fiecare an…Oscar? Snowbell? Nici urma de ei… A, da! Era un vis… dar mi-i doresc si-i voi avea la un moment dat. Sunt cateva ingrediente fara de care nu as supravietui: incredere, speranta si optimism. Intr-o zi voi razbate si voi realiza macar pe jumatate din ce mi-am propus… Pana atunci locuiesc cu parintii intr-un apartament de bloc dintr-un oras linistit, imi fac concediile pe litoralul romanesc, ma joc cu maidanezii din fata blocului si noaptea visez…