Îi ești recunoscătoare pentru ochii albaștri, pentru pasiunea pentru artă sau pentru abilitățile tale de organizare. Însă există anumite trăsături moștenite de la mama care nu au legătură cu genetica. Spre exemplu, sănătatea, ce poate fi influențată de obiceiurile pe care cea care ți-a dat viață le avea înainte să te aducă pe lume.
Riscul de a te îmbolnăvi de astm
Un studiu publicat recent în American Journal of Health Economics, dacă mama ta beneficiază de suficientă vitamina D în cel de-al doilea trimestru, șansele ca fătul să se îmbolnăvească de astm sunt reduse drastic. Cercetătorii de la Universitatea din Kansas au examinat temperaturile și datele de naștere pe teritoriul a două state și au descoperit că în zonele în care a strălucit pe o perioadă mai mare de timp soarele, perioadă care a coincis cu cel de-al doilea trimestru de sarcină, ratele de îmbolnăvire cu astm au fost foarte scăzute.
Nici expunerea exagerată la soare nu este indicată, însă cel puțin zece minute zilnic reprezintă perioada optimă pentru aportul de vitamina D.
Nivelul colesterolului
Plăcerea pe care o ai când consumi mâncăruri bogate în calorii sau faptul că nu îți place să mergi la sală ori să faci mișcare nu sunt singurii factori care au contribuit la creșterea nivelului de colesterol. Cercetătorii de la Heart & Stroke Foundation, din Canada, au descoperit că, dacă mama are un nivel crescut de colesterol – este vorba despre colesterolul ”rău”, LDL, chiar și înainte cu mult de a rămâne însărcinată, există posibilitatea de cinci ori mai mare ca și urmașii ei să aibă aceeași problemă la matuitate, comparativ cu urmașii celor ai căror mame au un colesterol normal.
”Un nivel ridicat al colesterolului la mamă, chiar și când fătul este în uter, ar putea efecte pe termen lung, chiar pe o perioadă de zeci de ani”, spune Michael Mendelson. Totuși, chiar dacă acest lucru este ”moștenit” de la mama, asta nu înseamnă că tu nu poți repara problema. O dietă sănătoasă, reducerea nivelului de colesterol și multă mișcare sunt secretul.
Dar nu pentru că te critică în mod constant din cauza alegerilor tale. Un studiu publicat în Canadian Journal of Psychiatry a demonstrat că indicele de masă corporală (IMC) ridicat din anii premergători sarcinii, dar și faptul că iei în greutate în timpul sarcinii sunt legate de probleme emoții puternice cum ar fi teama sau tristețea, pe care le-a experimentate și pe care le transmite urmașilor. Un alt studiu publicat în Frontiers in Neuroscience face legătura dintre obezitatea maternală și schizofrenie. Oamenii de știință au descoperit o creștere cu 24 la sută a riscului ca fătul să se îmbolnăvească de schizofrenie, pentru fiecare punct al IMC modificat în timpul sarcinii. Obezitatea maternală, susțin specialiștii, crește riscul expunerii fătului la inflamații – sursa majorității afecțiunilor. De aici ar deriva și dezvoltarea comportamentală critică.