Detoxifierea, un concept din ce în ce mai controversat, are și fundamente corecte. Iată care sunt acestea, în opinia Marilenei Gâlcă, medic cu competență în apifitoterapie, homeopatie și acupunctură și profesor de biochimie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
Ce este detoxifierea?
Detoxifierea este un proces complex, care presupune abordarea unui stil de viaţă pur în totalitatea lui. Programul de detoxifiere trebuie, la modul ideal, să includă cel puţin două părţi: detoxifierea corpului fizic şi detoxifierea minţii şi a emoţiilor. Detoxifierea fizică fără detoxifierea psihoemoţională nu este la fel de eficientă, deoarece gândurile negative, emoţiile precum furia, tristeţea, frica obsesivă, pot genera toxine (de exemplu, prin perturbarea metabolismului) care în timp să încarce organismul şi să perturbe funcţionarea lui.
Cine are nevoie de detoxifiere?
Detoxifierea este indicată doar persoanelor care manifestă semnele şi simptomele tipice încărcării cu toxine: digestie slabă, limba încărcată cu depozite albicioase aderente, transpiraţia urât mirositoare, fecale urât mirositoare, etc.
Detoxifierea corpului fizic include în mod obligatoriu abordarea unei diete speciale, la care se adaugă eliminarea obiceiurilor nocive (ex. fumat, sedentarism), adoptarea unui program de somn sănătos (mers la culcare înainte de orele 23.00, trezit dis-de-dimineaţă, ideal înainte de răsăritul soarelui, asigurarea unui somn minim de 7 ore). Dacă este nevoie de o detoxifiere mai puternică, acestă program special se combină cu administrarea unor plante medicinale cu virtuţi detoxifiante şi eventual procedee de curăţire digestivă (proceduri laxative, clisme realizate cu anumite decocturi special preparate, etc.).
O dietă detoxifiantă este în general o dietă restrictivă, care presupune abţinerea de la anumite categorii de alimente mai greu de digerat (ex. carne, prăjeli de orice fel, ouă, etc.) şi consumarea unor alimente naturale, pure, proaspete, uşor de digerat. Dietele restrictive se aplică de obicei pentru durate limitate de timp, fiind eventual repetate şi alternate cu perioade de regim alimentar normal. Menţinerea unei diete restrictive pe o durată de timp excesivă poate produce deficienţe nutriţionale şi slăbirea organismului. In extremis, şi doar la recomandarea medicului curant, dieta restrictivă poate fi înlocuită, de la caz la caz, cu o perioadă mai scurtă de post cu sucuri de legume sau fructe, sau chiar post negru.
Când este detoxul contraindicat?
Postul de orice fel (postul negru, postul cu sucuri de legume şi fructe) şi chiar curele mai blânde de detoxifiere sunt total contraindicate în anumite situaţii (copii, gravide, bătrâni, orice fel de deficienţe nutriţionale, persoane slăbite, anemice, anumite patologii cum ar fi tuberculoza sau alte boli consumptive, etc). De aceea, o cură de detoxifiere trebuie întotdeauna plănuită în funcţie de particularităţile individuale (constituţionale şi patologice) şi realizată sub stricta supraveghere a unui specialist în domeniul medicinii complementare şi alternative.
A nu se confunda postul terapeutic sau dieta de detoxifiere cu înfometarea şi malnutriţia! Atât postul, cât şi cura de detoxifiere trebuie programate astfel încât organismul să nu fie privat de anumite principii esenţiale (oligoelemente, vitamine).
„Detoxifierea psihoemoţională” se realizează prin diferite proceduri alese în funcţie de preferinţele individuale: gândire pozitivă, sugestoterapie, introspecţie, meditaţie, rugăciune, etc. La nevoie, vă puteţi adresa unui psihoterapeut care să vă ghideze pas cu pas în acest proces. Uneori, detoxifierea psihoemoţională este un proces mai anevoios decât detoxifierea corpului fizic, emoţiile negative avându-şi rădăcina în traume vechi, situate în copilărie sau chiar în viaţa intrauterină (ex. mama a suferit un şoc emoţional în cursul gravidităţii). În aceste situaţii ghidarea unui psihoterapeut este indispensabilă.
Există alimente care încarcă organismul cu toxine?
Alimentele cele mai periculoase din punctul de vedere al încărcării organismului cu toxine sunt aşa-numitele alimente grele sau, altfel spus, greu de digerat. De ce? Deoarece, conform medicinii tradiţionale, toxinele rezultă întotdeauna dintr-o digestie incompletă a hranei, atunci când „focul digestiv” este slăbit. Toxinele astfel formate sunt ulterior absorbite din tubul digestiv în circulaţie, ajungând în diferite organe, unde se fixează de componentele tisulare şi perturbă diferitele funcţii biologice. Alimentele greu de digerat sunt de regulă alimentele bogate în proteine şi grăsimi ˝rele˝ (ex. carnea, ouăle, produsele lactate, fasolea, năutul etc). De aceea, dietele de detoxifiere sunt în general diete hipoproteice, sărace în grăsimi ˝rele˝ (colesterol, acizi graşi ω6).
Regim de detoxifiere sau dietă personalizată?
Există numeroase modele de diete de detoxifiere şi, de asemenea, linii generale comune tuturor acestor diete (ex. consumul predominant de alimente uşoare, naturale, eliminarea alimentelor solide, asigurarea unui aport de lichide de minim 2 l zilnic). Pentru a obţine beneficii maxime, aceste diete trebuie însă personalizate şi în niciun caz aplicate fără discernământ. Un alt aspect necesar tuturor curelor de detoxifiere este ameliorarea puterii digestive, spre exemplu prin consumul de plante stimulente digestive. De exemplu puteţi realiza un amestec în părţi egale de chimen, busuioc, ghimbir, cimbru, coriandru. Înainte de fiecare masă luaţi câte o linguriţă rasă de pulbere preparată din acest amestec şi înghiţiţi-o cu apă. Aceasta vă va ajuta să digeraţi mai bine alimentele pe care le veţi consuma.
Când se face cura de detoxifiere?
Tradiţional, cura de detoxifiere se realizează de 1-2 ori pe an, mai ales primăvara şi toamna.
E nevoie de detoxifiere chiar si în situația în care nu faci excese alimentare?
O detoxifiere periodică este utilă chiar şi atunci când nu faci niciun fel de excese alimentare (nu consumi alcool, grăsimi, dulciuri în exces), mai ales dacă ai o digestie slabă sau un „foc digestiv” slab (ex. digeri greu, te balonezi, eşti constipat, ai un tranzit intestinal lent).
Vegetarienii au nevoie de cure de detoxifiere?
Vegetarienii, deşi mai rar decât carnivorii, au şi ei nevoie de cure de detoxifiere. Exemplul anterior cu focul digestiv slăbit este valabil şi pentru vegetarieni.
Este necesar sa asociem o dieta detoxifiantă cu alte proceduri pentru a avea rezultate mai bune?
Asocierea dietei detoxifiante cu alte proceduri amplifică efectul de detoxifiere. Spre exemplu în Ayurveda, dieta detoxifiantă se asociază cu anumite proceduri de curăţire digestivă (cunoscute sub numele de Panchakarma). Însă atenţie, acestea se aplică DOAR după o pregătire prealabilă a organismului şi sub stricta îndrumare de specialitate. Procedurile de curăţire digestivă aplicate fără pregătirea specifică nu numai că nu au efectul scontat, ci şi pot dăuna! Această pregătire are ca rol „desprinderea” toxinelor din organe şi „readucerea” lor în tubul digestiv, de unde vor putea fi eliminate ulterior prin procedurile de curăţire digestivă, care astfel sunt justificate.
Ce probleme de sănătate pot fi rezolvate cu ajutorul unei cure detox?
Curele de detoxifiere pot ajuta în vindecarea afecţiunilor produse prin acumularea de toxine: afecţiuni reumatismale, alergii, afecţiuni respiratorii sau din sfera ORL cu hipersecreţie de mucus (ex. sinuzite cronice), deficienţe imune, hiperponderabilitate, unele boli autoimune, etc. Efectele nu apar peste noapte. Spre exemplu consumul pe termen lung de fructe şi legume a fost asociat cu un risc mai mic de îmbolnăvire de anumite boli, dar aceste efect nu se instalează dacă, de exemplu, după o săptămână de sucuri de legume şi fructe aţi revenit la dieta dumneavoastră obişnuită junk-food.
Dr Marilena Gîlcă este autoarea cărții „Postul alimentar – de la tradiție la știință”, (Ed. Universitară Carol Davila, București, 2005) și coautoare a volumului “Herbal Medicine – science embraces tradition: A new insight into ancient Ayurveda”, LAP Lambert Academic Publishing, 2010.
Dr Marilena Gîlcă are o importantă experienţă în domeniul medicinii complementare şi alternative, acumulată în ţară şi peste hotare (specializare în fitoterapie în India). Oferă consultaţii de homeopatie, fitoterapie, Ayurveda şi dermatologie, folosind o abordare integrativă. Mai multe informații pe www.integrativmed.ro.