Buzele noastre sunt supuse zilnic unor factori externi și interni ce le pot afecta sănătatea. Cea mai frecventa afecțiune este cheilita. Aceasta include leziunile și inflamațiile de la nivelul buzelor cum ar fi rănile de la colțurile gurii, acele crăpături sau fisuri dureroase ce se vindecă cu greu.
Aceste crăpături mai sunt cunoscute ca zăbăluță sau perles.
Carențele de fier, zinc, vitamina B6, vitamina B12, riboflavină sau alergiile pot fi sursa apariției acestei afecțiuni. Soarele, vântul, produsele cosmetice, alimente reci, calde sau picante pot contribui la înrăutățirea cheilitei.
Respiratul pe gură, deshidratarea, salivatul excesiv, ruperea pielițelor, mușcarea buzelor sau umezirea lor cu salivă influențează și ele sănătatea buzelor.