Obiceiuri care îți distrug firul de păr, fără ca tu să știi

.
Marea majoritatea a femeilor care se vopsesc sau obișnuiesc să meargă la salon cel puțin o dată pe săptămână, pentru a-și aranja părul, știu că produsele de colorare, de styling și ustensilele coafezelor pot deteriora podoaba capilară.

Pe lângă acești factori, există și câteva obiceiuri care ne distrug părul, dar pe care nu le luăm în serios.

Îți schimbi coafura des

Stiliștii nu recomandă o frecvență prea mare a schimbărilor de look. Și asta pentru că, spun specialiștii, intervenția frecentă asupra firului de păr îl poate deteriora. ”Pot spune că o clientă își schimbă des look-ul doar utiându-mă la vârfuri sau la scalp”, susține hair styilist-ul James Corbett. Acesta le sfătuiește pe cele care fac des schimbări ca, înainte de acestea, să-și facă tratamente și măști cu uleiuri nutritive. De asemenea trebuie foarte bine descurcat înainte să te apuci să faci alte transformări, este sfatul pe care îl dă stilistul.

Citește și: Trend alert: Părul în nuanțe denim

Dormi cu părul ud

Veste nu tocmai bună pentru cele cărora le place să doarmă cu părul ud. Este o soluție bună, pentru că nu-ți mai usuci părul cu uscătorul, iar dacă ai făcut baie prea târziu, nu prea ai de ales. Însă caută să faci dușul mai devreme și să lași părul să se usuce de la sine, pentru că altfel acesta se poate rupe pe timpul nopții.

”Firele de păr ude sunt foarte fragile. Se lipesc între ele și atunci când schimbi poziția pe pernă se pot rupe foarte ușor”, susține un stilist din New York, Nathaniel Hawkins.

Nu folosești balsam

Faci parte dintr-o majoritate covârșitoare a femeilor care nu folosesc balsam după ce se spală pe cap? Atunci, cu timpul, să nu te mire că părul tău va deveni casant și uscat.

Este foarte important să folosești balsam pentru păr, însă dacă faci parte dintre cele cărora li se îngrașă părul a doua după ce s-au spălat pe păr, atunci utilizează un șampon uscat. Acesta te va ajuta să nu stimulezi prea tare secreția de sebum.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton