Occidentul vede degetul mijlociu ca ceva obscen, din cauza faptului că este asociat cu organul genital masculin, de unde și denumirea lui din latină digitus impudicus/digitus infamus.
Chiromonția îl vede ca axa vieții, degetul destinului. Forma lui poate indica trăsături importante astfel:
Un deget mijlociu ascuțit semnalează o persoană analitică ce vede toate aspectele unei probleme, ce se concentrează în a înțelege toate detaliile.
Un deget mijlociu pătrat ilustrează bigotism, intoleranță, disciplină, rigiditate. Nu ai vrea sa ai un prieten cu astfel de caracter.
Un deget mijlociu în formă de lopățică arată un om trist, melancolic, introvertit, cu dorință de a studia.
Un deget al destinului lung desemnează o persoană lipsită de încredere în sine, fără orgoliu, fară ambiție.
Fiecare deget este împărțit în trei părți separate de noduri. Prima parte, cea ce conține unghia are următoarele caracteristici: dacă este lungă, persoana respectivă este prudentă, atentă, calculată, iar dacă prima parte este scurtă, omul este pesimist, resemnat, fară speranță.
A doua parte a acestui deget este importantă, deoarece arată meseria pe care o vei alege. Dacă aceasta este lungă, domeniul agriculturii este unul pentru tine. Dacă este scurtă, poți avea succes ca economist.
Ultima parte a acestui deget este dedicată banilor. O parte lungă recomandă un om bogat, dar avar, iar o parte scurtă un om risipitor, ce nu reușește să agonisească.