Cum m-am îndrăgostit de Haruki Murakami

Cine nu a auzit de Haruki Murakami? Scriitorul japonez supercelebru în toată lumea, cu milioane de volume traduse şi vândute, cu cohorte de fani care abia îi aşteaptă următoarea carte sau, măcar, un interviu.

Ei, tocmai din aceste cauze am evitat ani de zile să citesc vreun roman de-ale lui… Prea comercial, ziceam strâmbând din nas. Prea… japonez (asta în mintea mea echivala cu un insuportabil minimalism). A scris prea multe cărţi, nici n-aş şti cu care să încep. Asta răspundeam de câte ori cineva îmi recomanda să citesc ceva de Murakami. Aşa că l-am evitat cu graţie, până când mi-a căzut în mâini „Iubita mea, Sputnik”. Deşi nu e cea mai mind blowing carte a sa, a trebuit să recunosc că nici rea nu e. De fapt, după ce am citit-o am rămas cu un sentiment plăcut, peste aşteptări. Am primit apoi „Meseria de romancier” şi m-am îndemnat să o citesc pentru că îmi place să aflu secretele scriitorilor – de ce şi cum scriu. Am descoperit un om de-o simplitate şi de-o modestie extraordinare pentru un asemenea superstar literar. Dar şi de o tenacitate şi perseverenţă care explică foarte bine succesul său constant. Murakami îşi petrece mare parte din viaţă închis într-un apartament în care scrie. Face o pauză pe zi, pentru alergare, obicei pe care îl practică de zeci de ani. În pauze, traduce în japoneză clasici ai literaturii universale. Nimic spectaculos. Nu e fanul evenimentelor literare. Niciun pic de show off.

Ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc definitiv de literatura sa a fost trilogia „1Q84” (apărută la noi în traducere la Ed. Polirom) – pur şi simplu mi-am petrecut vacanţa de iarnă în vârful patului, citind fără întrerupere, cu o fervoare pe care nu am mai simţit-o din vremea copilăriei, de când devoram Jules Verne, volum după volum. E o poveste în care îmbină ameţitor toate temele sale: existenţa unei lumi paralele, la care poţi avea acces dacă găseşti breşa potrivită, viaţa în solitudine, înlănţuirea stranie și fantastică a evenimentelor, căutarea obsesivă a „sufletului pereche”.
Nu am putut să mai citesc nimic altceva după… Romanele lui Murakami acţionează ca un drog: cu cât citeşti, cu atât vrei mai mult. De atunci fac drumuri regulate la librăria din faţa blocului, pentru reîmprospătarea stocului. Au urmat, în ordine cronologică: „În căutarea oii fantastice”, „Dans dans dans”, „La sud de graniţă, la vest de soare”, „Cronica păsării-arc” şi acum a venit rândul lui „Kafka pe malul mării„. Vi le recomand pe toate!
Noroc că Murakami a scris suficient de multe cărţi încât să-mi ajungă multă vreme de acum încolo… Chiar zilele trecute am aflat că noul sau roman urmează să fie lansat în Japonia în februarie – are peste 2.000 de pagini, aşa că mă declar mulţumită, ca orice fan, și aștept traducerea în română!

Adina Rosetti a publicat, la Curtea Veche Publishing, volumele: „Deadline” (roman, 2010, 2011), „De zece ori pe buze” (proză scurtă, 2015), „Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul” (carte pentru copii, ilustraţii de Cristiana Radu, 2014, 2015) şi „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură” (carte pentru copii, ilustraţii de Cristiana Radu, 2016). O găsiţi şi pe adinarosetti.ro