Simptomele cistitei, infecţia tractului urinar, şi ale vaginitei, infecţia sau inflamaţia vaginului, pot fi asemănătoare. Află de la medicul ginecolog cum faci diferenţa între cele două boli! Dr. Doina Mihailescu, medic specialist obstetrica ginecologie la Regina Maria, ne spune ce înseamnă vaginita, ce înseamnă cistita, care sunt simptomele pentru fiecare din cele două boli şi cum se poate pune un diagnostic exact.
Ce este cistita, ce este vaginita
Vaginita reprezinta termenul general pentru afectiuni ale vaginului cauzate de infectii, inflamatii sau modificari ale florei vaginale normale. Simptomele includ scurgeri vaginale abundente, modificari ale mirosului, prurit si discomfort.
Cistita reprezinta infectia tractului urinar inferior care poate aparea de sine statator sau in combinatie cu pielonefrita (infectia tractului urinar superior). Cele mai multe episoade de cistita si pielonefrita sunt considerate necomplicate si apar la populatia tanara feminina, activa sexual sau la femeile la menopauza.
Care sunt cauzele cistitei şi vaginitei
Conform Dr. Doina Mihailescu, cele mai frecvente cauze ale vaginitei sunt vaginozele bacteriene, candidozele vulvovaginale si infectiile cu Trichomonas. Alte cauze pot fi atrofiile vaginale, cervicitele sau afectiunile sistemice. Factorii declansatori sunt anumite faze ale ciclului menstrual, activitatea sexuala, anticonceptionalele, sarcina, nivelul estrogenilor, bolile cu transmitere sexuala sau produsele de igiena intima, antibioticele. Toti acesti factori modifica pH-ul vaginal ducand la aparitia vaginitelor.
Cistitele apar datorita colonizarii vaginului de catre germeni patogeni din flora intestinala, urmata de ascensiunea catre uretra si apoi catre vezica urinara. Escherichia coli este principalul germene implicat in aparitia cistitelor necomplicate (75-95%).
Ce simptome au cistita şi vaginita
Simptomele vaginitelor includ: modificari ale cantitatii, culorii, mirosului secretiilor vaginale, prurit, arsuri, iritatii, eriteme, dureri in timpul contactului sexual, spottinguri, dureri la urinare.
Totodata simptomele cistitelor sunt reprezentate de dureri la urinare, mictiuni imperioase, frecvente, dureri suprapubiene, hematurie.
Simptomele fiind atat de asemanatoare pacientele adeseori fac confuzia, si uneori, apeland la tratament administrat fara avizul medicului ,pot agrava aceste afectiuni.
Nici unul dintre simptomele descrise nu permite o diagnosticare sigura de aceea este indicat un examen ginecologic si o prelevare de probe de laborator.
In cazul vaginitelor este indicata o prelevare completa a examenelor de secretie vaginala iar in cazul cistitelor se recomanda a se efectua probe de urina.
Uneori este dificil sa faci diagnosticul diferential sau sa le limitezi foarte exact. Germenii nu cunosc bariere sau cai de propagare preferentiala. Asadar, in multe cazuri este necesar un tratament complex care poate preveni sau chiar trata simultan cele doua afectiuni.
Cum se previn şi cum se tratează cistita şi vaginita
Dintre metodele de preventie putem mentiona respectarea regulilor de igiena, mentinerea unui pH vaginal corespunzator, efectuarea controalelor ginecologice regulate.
Odata instalate una dintre cele doua afectiuni este utila adresarea catre un medic ginecolog pentru a se efectua tratamentul corespunzator.
Vaginitele trebuie tratate in functie de agentul cauzator, necesitand antimicotice, antibiotice sau/si antiinflamatorii, individualizate de la caz la caz. In cazul cistitelor alegerea tratamentului corespunzator depinde de eficacitatea, riscul de aparitie a efectelor adverse, rezistenta germenelui la agentul terapeutic.
Foto: Shutterstock