Testul de 60 de secunde care îți spune dacă ești bolnavă

.
Vizita la medicul de familie este obligatorie cel puțin o dată pe an, dar sunt câteva teste pe care le poți face și acasă, pentru a vedea cât ești de sănătoasă. Uite cum îți verifici în 60 de secunde starea organelor interne.

Pentru a vedea dacă organele interne funcționează bine nu ai nevoie decât de o lingură. Folosește-o pentru a răzui partea din spate a limbii și încearcă să te duci cât mai aproape de gât. După ce ai făcut asta, înfășoară lingura într-o pungă de plastic și las-o un minut sub o lumină puternică, potrivit healthguide365.com. Lumina are rolul de a stimula dezvoltarea bacteriilor, așa că trebuie să fie foarte intensă, pentru ca rezultatul să fie concludent.

Cum interpretezi testul lingurii

Dacă ești sănătoasă, iar organele interne funcționează bine, punga de plastic va fi curată, în momentul în care o vei lua de pe lingură. Dacă, însă, rămân depozite colorate și cu un miros puternic, poate fi un semn timpuriu că plămânii tăi nu funcționează bine sau că ficatul, rinichii, hormonii sau intestinele au unele probleme. Mergi la medic în cazul în care rezultatul testului te îngrijorează și fă-ți analize amănunțite.

Această evaluare făcută acasă te ajută să îți dai seama și dacă respirația ta miroase ciudat. Dacă, de exemplu, simți o aromă fructată, s-ar putea să ai o problemă metabolică, ce poate duce la diabet. Mirosul neplăcut poate indica probleme cu rinichii. Nu intra, însă, în panică, deoarece, de cele mai multe ori, respirația urât mirositoare are legătură cu problemele gingiilor sau cu amigdalele. Mergi la medicul de familie și discută cu el ce trebuie să faci mai departe.

Citește și: 3 teste care îți pot salva viața

Cum să îți cureți limba

Dacă rămân multe depozite pe punga de plastic, poate însemna și că ai o limbă încărcată și trebuie să o cureți mai des. Sunt dispozitive speciale, care îți permit să ajungi cât mai departe în spatele acestui organ. Mai ales când dormi, sistemul digestiv rămâne treaz și înlătură toxinele din organism, depozitându-le pe suprafața limbii. Dacă nu le elimini bine dimineața, ele sunt reabsorbite și pot duce la dificultăți respiratorii, probleme digestive și un sistem imunitar compromis.

Când nu îți cureți limba bine, papilele gustative se pot bloca și apar, astfel, pofte false sau imposibilitatea de a te bucura de gustul alimentelor. Eliminând bacteriile, te bucuri mai mult de gustul alimentelor și îți ajuți sistemul digestiv să funcționeze mai bine. Depozitele toxice de pe limbă îți compromit și sistemul imunitar și te fac vulnerabilă în fața răcelilor și infecțiilor.

Dispozitivele de curățat limba se găsesc în orice farmacie și nu sunt foarte scumpe. Sunt mai eficiente decât periuțele de dinți, pentru că îți permit să ajungi mai departe, dar poți folosi și periuța de dinți dacă vrei. Important este să te concentrezi pe acea parte a limbii și vei scăpa de multe probleme de sănătate.

Sursa foto: 123rf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton