Când ești la menstruație, fii atentă la simptomele pe care le ai, pentru că unele ar putea semnala probleme grave. Vezi ce semne ar trebui să te trimită de urgență la ginecolog.
Crampe bruște și intense
Crampele menstruale sunt normale, însă dacă apar brusc și sunt de nesuportat, s-ar putea să suferi de endometrioză, potrivit healthyrecipeshome.com. Această afecțiune se caracterizează prin dezvoltarea anormală a celulelor din uter. Simptomele pot apărea oricând, însă sunt mai intense la menstruație.
Absența menstruației
Dacă menstruație îți întârzâie două-trei luni, cere sfatul ginecologului. Poți avea un dezechilibru hormonal, probleme cu tiroida, o dietă slabă în nutrienți ori menopauză timpurie. Absența menstruației poate duce la o creștere a celulelor anormale, situație ce poate crește riscul de cancer. Medicul de specialitate îți poate prescrie un tratament pe bază de hormoni, dar ar trebui să îți recomande teste care să stabilească nivelul de hormoni și starea tiroidei, precum și o ecografie a ovarelor.
Sângerări între menstruații
Sângerările care apar între mentruații sunt normale, dacă iei anticoncepționale, dar tot ar trebui să mergi la medic. Poate însemna, de asemenea, că ai un chis ovarian, fibrom sau celule pre-canceroase.
Simptome intense ale sindromului premenstrual
Dacă ai pofte incontrolabile, schimbări de atitudine, anxietate crescută, furie și pierderea controlului înainte de menstruație, s-ar putea să suferi de tulburarea disforică premenstruală. Astfel, simptomele sindromului premenstrual sunt mult mai intense, disconfortul fiind mai mare.
Dacă pierzi foarte mult sânge în perioada menstruației, s-ar putea să suferi de fibrom sau polipi cervicali și trebuie să mergi urgent la medic. Sângerarea excesivă poate duce inclusiv la anemie, așa că nu ignora acest simptom. Mergi la specialist și dacă menstruația durează mai mult de 10 zile.
Înrăutățire a bolilor cronice
Dacă ai astm sau te simți foarte rău cu o săptămână înainte de menstruație, ar trebui să știi că nu este o coincidență. Sunt situații în care afecțiuni precum diabet, depresie sau artrită se înrăutățesc în perioada menstruației. Ar trebui să mergi la medic și să îi ceri pastile care să te scape de aceste simptome.