Săptămâna aceasta v-am făcut cunoștință, în cadrul proiectului „Trei generații pentru mâine” cu Sandra Ecobescu – președinte și membru fondator al Fundației Calea Victoriei, o instituție culturală independentă, care concepe cursuri și evenimente în domenii umaniste și culturale pentru tineri și adulți.
Am descoperit o femeie de un magnetism extraordinar, inteligentă, independentă și nu în ultimul rând extrem de determinată.
Absolventă a facultății de Filologie din cadrul Universității București – secția română/engleză, Sandra este un om al ideilor și al proiectelor inovative. Se declară absolut pasionată de ceea ce face. Muncește 10 ore pe zi și recunoaște că principala ei sursă de energie sunt oamenii talentați și determinați cu care, prin natura meseriei sale, intră în contact în fiecare zi.
Printre aceștia se numără indiscutabil și fiica ei, Mara, în vârstă de 13 ani; un copil incredibil, sofisticat, care o provoacă în mod constant prin inteligența de care dă dovadă.
În plan profesional, Sandra Ecobescu povestește că a reușit să își găsească vocația în timp, după ce vreme de câțiva ani buni a testat, pe rând, medii și domenii foarte diferite: de la drepturile omului sau publicitate până la logistică. La un moment dat însă și-a dat seama că ar vrea să facă altceva, să se întoarcă la un vis mai vechi: acela de a schimba ceva în sistemul educațional. Își amintește că la un moment dat, în timp ce citea una dintre cărțile lui Neagu Djuvara, în mintea ei s-a produs un declick. Și-a dat seama că se pot face lucruri frumoase, educative cu și pentru tineri. Așa a prins viață Fundația Calea Victoriei – un spațiu unde tinerii au ocazia să se întâlnească cu importanți oameni de cultură, cu formatori, modele din zona umanistă și unde pot face cursuri de literatură, pictură, antropologie sau dezvoltare personală. În spatele unui model de business, Fundația pe care o conduce Sandra Ecobescu este practic o școală alternativă, adaptată cerințelor și nevoilor societății actuale și tinerilor așa cum sunt ei în ziua de astăzi.
Cum a reușit totuși Sandra, împreună cu sora ei, să transforme un vis într-un proiect de succes? Ei bine cu răbdare, credință, foarte multe eforturi și extrem de mult entuziasm.
”Totul a pornit practic de la zero, cu un apartament și un lapop. Fără așteptări, bugete, experiență și fără un plan de marketing, iar lucrurile au evoluat natural, organic”, povestește Sandra Ecobescu.
În opinia ei, ingredientele succesului sunt: 80 la sută muncă, realism dar și optimism, încăpățânare, sinceritate și nu în ultimul rând nelipsitul entuziasm.
Astăzi, privind în urmă, Sandra recomandă tuturor tinerilor să nu se arunce nebunește în proiecte pe cont propriu, imediat după terminarea facultății. Experiența dobandită la un job, din postura de angajat este extrem de utilă, spune ea.
Cât despre schimbarea carierei…”Ce trebuie să știe fiecare persoană aflată într-un moment de cumpănă este că îți poți schimba drumul în viață oricând. Important este să ai voință. Să îți urmezi visul este la fel de important ca trezitul de dimineață sau ca trăitul în sine. Fiecare transformare este o etapă. Trebuie doar să ai puterea să te mobilizezi. Este esențial să ai curajul să faci o schimbare și să te bucuri de ceea ce faci”, mai spune Sandra Ecobescu.
Sandra Ecobescu a stat de vorbă cu cititoarele unica.ro, și a povestit live în cadrul proiectului „Trei generaţii pentru mâine”, despre cultură, educație, proiecte frumoase, oameni și despre curajul de a face schimbări, de a merge mai departe și de a-ți urma pasiunea.
Care sunt ingredientele speciale pentru reţeta succesului în cazul Sandrei Ecobescu aflaţi din interviul acordat colegei noastre Ileana Ilie:
Sesiunile online “Fii femeia pe care o admiri” fac parte din proiectul “Trei generatii pentru maine” implementat de Brainstorming Consulting în parteneriat cu agenția de publicitate Godmother și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul „Trei generaţii pentru mâine” îşi propune să sprijine femeile între 18 și 64 de ani din Bucureşti și Ilfov care sunt în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le cursuri gratuite de bone și babysitter, decorator florar, competențe antreprenoriale, competențe sociale și civice și competențe informatice. De asemenea, mamele cu copii între 5-10 ani care participă la cursurile de specializare, beneficiază de servicii after-school gratuite pentru micuții lor, în cadrul centrului Igloo.