În lumea bijuteriilor contemporane, materialele şi tehnicile de prelucrare sunt numeroase şi diverse. Iar măestria cu care sunt realizate unele dintre ele reprezintă mâna de lucru a unor adevăraţi maeştri. Tehnici precum împletire, împâslire, împăturire, croşetare, coasere, lipire, sculptare şi multe, multe altele au ca rezultate unele dintre cele mai frumoase bijuterii neconvenţionale dar şi preţioase.
Însă, asemenea multor industrii, în special a modei, lucrul sau obiceiul reinventat e la fel de frumos ca şi cel inovat. Românii sunt un popor care ţine cu adevărat la valorile şi tradiţiile sale, iar în prezent, tot mai multe tehnici şi obiecte populare au redevenit purtabile.
Broderia – tehnica populara, întâlnită tot mai des
Atât la creatorii de modă, cât şi în rândul creatorilor de bijuterii şi al artizanilor. Una din cele mai „populare” tipuri de broderie, regăsită în multe gospodării etnice, este cusătura în cruce realizată pe etamină (sau cusătură în x, punct în cruce, cross-stitch, cusătură de tip goblen).
Poartă bijuterii realizate din etamină cu broderie
Aţi fi crezut că toate tablourile cu goblen de pe pereţii bunicilor vor ajunge vreodată să fie transformate în coliere, inele sau genţi pe care să le puteţi purta? O mică bucată de ţesătură cu o floare brodată sau cu un motiv geometric, fixată pe o bază metalică, poate arăta la fel de bine ca orice piatră preţioasă. Asta în cazul în care căutaţi să aveţi un stil rustic şi de ce nu, chiar unul modern şi şic.
Iar în cazul în care motivele tradiţionale nu sunt tocmai pe gustul vostru, artizanii de pe Breslo au creat bijuterii moderne, pe care sa le purtati in functie de stilul vostru vestimentar.