Cum cureţi ustensilele de lemn din bucătărie

.
De la tocător, la lingura de lemn sau spatula cu care întorci chiftelele, ustensilele de bucătărie făcute din lemn au nevoie de atenţie specială când le cureţi. Vezi cum să faci asta şi să le şi dezinfectezi.

Spală şi dezinfectează

Lemnul, mai ales cel prelucrat manual, cum sunt majoritatea lingurilor şi spatulelor din lemn de la noi, are o suprafaţă poroasă, cu aşchii, care permite acumularea de bacterii, fungi şi alţi microbi periculoşi.

Ca să fii sigură că le cureţi cum trebuie, nu le spăla superficial, sub jet de apă şi nici la maşina de spălat vase.

Foloseşte mănuşi de cauciuc şi freacă insistent la îmbinări şi curbe, folosing un detergent de vase bun şi un burete sau perie de vase aspre.

Dezinfectare cu clor

Ca să fii sigură că nu infectezi mâncarea următoare cu bacterii periculoase sau ciuperci care îţi pot ataca organele interne, trebuie să dezinfectezi destul de des ustensilele de bucătărie din lemn.

Cel mai simplu şi la îndemână mod în care poţi scăpa de microbii adunaţi în tocător sau lingura de lemn este să faci o soluţie dintr-o parte clor şi 20 părţi apă. Lasă ustensilele de bucătărie din lemn curăţate sub această soluţie (cu totul acoperite de lichid) circa o oră.

Spală ustensilele cu apă caldă şi săpun şi lasă-le la înmuiat în apă caldă cu detergent de vase circa 10 minute, pentru a scoate mirosul de clor din ele.

Clăteşte bine cu apă caldă şi lasă-le să se usuce la soare, sau cât mai bine, pe toate părţile.

Sursa foto ustensile bucătărie lemn: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton