Bărbaţi: Ce spune scrisul despre el

.

Află toate secretele personalităţii lui după felul în care scrie. Toate tainele grafologiei sunt dezvăluite şi tu poţi afla ce fel de om ai lângă tine. Iată ce spune scrisul despre el.
Inclinarea literelor
Încă de mici învăţăm că trebuie să scriem spre dreapta (asta dacă nu suntem stângaci sau arabi, care scriu de la stânga la dreapta şi înclinaţia normală vine exact invers). Felul în care se înclină literele în scrisul de mână arată foarte multe despre nivelul emoţional al partenerului. Dacă scrisul este puternic înclinat spre dreapta, iubitul tău este o persoană extrovertită, foarte sociabilă. Dacă, dimpotrivă, scrisul lui tinde spre stânga sau chiar este perfect drept, iubitul tău este o fire introvertită.
Bărbaţi: Ce spune scrisul despre el
Scrisul apăsat
Potrivit experţilor grafologi, nivelul de presiune aplicată pe foaia de hârtie arată nivelul de profunzime al sentimentelor lui. Dacă iubitul tău scrie foarte apăsat şi chiar rupe hârtia cu vârful pixului, înseamnă că trăieşte intens fiecare emoţie, atât pozitivă, cât şi negativă. Este un tip serios şi responsabil, care îţi ţine cuvântul şi poate fi câteodată critic. Dacă, dimpotrivă, abia atinge hârtia când scrie şi ţi se pare că o mângâie, chiar şi când scrie ceva grăbit, atunci iubitul tău se încadrează în categoria oamenilor foarte sensibili. Aşa cum tratează foaia, aşa te va trata şi pe tine, dar ai grijă ca nu cumva sa-l răneşti.
Bărbaţi: Ce spune scrisul despre el

Spaţiul dintre cuvinte
Un scris foarte lăbărţat, cu spaţii mari între cuvinte denotă o fire metodică, grijulie şi precaută, sau chiar risipitoare şi extravagantă, pe când un scris foarte înghesuit, care pare un singur cuvânt nesfârşit, poate însemna că ai de-a face cu un tip zgârcit şi foarte atent la detalii.
Bărbaţi: Ce spune scrisul despre el
Scrisul întrerupt (literele nu sunt legate între ele nici în cadrul aceluiaşi cuvânt) poate însemna că iubitul tău este un mare iubitor de artă, o fire naivă, visătoare, un artist desăvârşit. Te poţi baza pe el să-ţi cânte serenade sub balcon, dar nu te aştepta să se descurce cu finanţele familiei, sau să repare yala.
Direcţia scrisului pe foaie
Foarte puţini oameni reuşesc să scrie perfect drept pe o coală albă de hârtie şi majoritatea tindem să credem că dacă scrisul o ia în sus înseamnă că suntem optimişti, iar dacă se îndreaptă în jos înseamnă că vorbim cu un pesimist. Analiza grafologică este un procedeu mult mai complex, care arată mult mai multe detalii despre personalitatea celui în cauză. Dacă, de exemplu, scrisul are o traiectorie concavă (urcă şi apoi coboară succesiv), iubitul tău porneşte la drum optimist, încrezător în forţee proprii, pentru a obosi pe parcurs şi aproape a renunţa spre finalul demersului.
Bărbaţi: Ce spune scrisul despre el
Aranjarea generală, spaţiile de pe margine
Distanţa lăsată de iubitul tău în stânga textului, sus şi respectiv în josul paginii poate spune mutle despre personalitatea lui. Spaţiile din stânga şi susul paginii arată nvelul ambiţiilor personale. Dacă iubitul tău lasă spaţii mari în stânga textului şi deasupra lui, atunci ai de-a face cu un ambiţios. Dacă, dimpotrivă, spaţiul este foarte îngust, va trebui să ai grijă să nu-l cicăleşti, deoarece să-i spui ceva o singură dată este de ajuns. Spaţiul lăsat în partea dreaptă a paginii arată felul în care el se raporteză la viitor. Dacă spaţiul este mic, iubitul tău este o fire curioasă şi nerăbdătoare. Dacă lasă un spaţiu generos în partea dreaptă a textului, iubitul tău se teme foarte tare de tot ce este nou.
Foto: Thinkstockphotos
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton