Ai strungăreață? Află ce spune asta despre tine

.
Strungăreața este acel spațiu între incisivi, marcat de o excrescență a gingiei. În timp ce unele persoane consideră acest detaliu un semn al frumuseții, alții nu sunt de accord. Totuși, care este semnificația acestei trăsături pe care unii dintre oameni o au.

Strungăreața, numită științific diastemă, este acel spațiu interdentar, mai mare sau mai mic (uneori și de câțiva milimetri), între dinții centrali permanenți. Dacă nu este moștenită, aceasta poate fi făcută din cauza mișcării repetate a limbii între doi dinți, până când aceștia se separă. De asemenea, dacă o persoană a moștenit o arcadă viguroasă de la tată și dinți prea mici de la mamă, atunci persoana respectivă va avea strungăreață.

Diastema nu este o problemă medicală, astfel încât să fie tratată, ci este mai degrabă, o problemă de ordin estetic. Iar această problemă poate fi rezolvată  la ortodont. Acesta îți poate recomanda purtarea unui aparat dentar, pentru apropierea dinților. De asemenea, mai poate fi rezolvată la dentist, unde se poate face o punte dentară.

Citește și: Ai gropițele lui Venus în zona lombară? Iată ce spune asta despre tine!

Tot strungăreața se poate acoperi prin fațetare, adică prin montarea de mici fațete din porțelan pe dinții spațiați. Cât despre septul fibros, adică acea bucată de gingie ce pare că se continuă dinspre arcadă, acesta poate fi îndepărtat prin operație. Nu trebuie să vă speriați însă, pentru că este vorba despre o intervenție minoră, cu anestezie locală prin care se  taie excrescența.

Astfel, deși poate fi considerată un semn al senzualității, strungăreața este, de fapt, o anomalie dentomaxilară, deoarece dinții nu sunt dispuși corespunzător pe arcada maxilarului.

Ceea ce este bine de știut este faptul că părinții ai căror copii au până 9 ani nu trebuie să se alarmeze în cazul în care copilul lor are o astfel de problemă. Și asta pentru că între vârstele 4-5 ani sau 8-9 ani apare această spațiere normală a dinților prin care se pregătește spațiul necesar pentru erupția dinților permanenți.

Citește și: Ce spune despre tine faptul că ai gropiță în bărbie

În timp ce mulți vor să scape de diastemă, alții o consideră un semn al frumuseții și al senzualității. Oamenii care au strungăreață se crede că sunt persoane foarte iubitoare, afectuoase, dar și bune la pat. Se mai zice despre oamenii cu strungăreață că sunt binevoitori, mereu puși pe șotii, dar și inteligenți. Alții spun că persoanele cu strungăreață sunt mincinoase.

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton